În seara aceea, eram beat – nu știu dacă fericirea mă cucerise întru totul sau dacă era iluzia Lunii care apăruse ca Fata Morgana pe cer. Nu știu nici astăzi ce sentimente puteam ascunde și nici dacă sticla de vin alb de Promorie mă învăluise cu definitiv.
Luna ne cânta, ne desena pe cer – undeva, în Univers, umbrele noastre ne priveau de la începuturi, deja iubindu-se, profilând săruturi de stele, adunând noi forme de dragoste. Noi, cei reali, ne rostogoleam odată cu pământul, așa… cuprinzându-ne din priviri… Vroiam să-ți spun “Iubito!” și-apoi să te țin în brațe, cu grijă primordială, cu nedefinită încă profunzime, cu tot ceea ce însemn. „Luna”, ai spus tu… iar eu mi-am definit ființa încă neconturată de timp. „Luna”, am spus eu…ca și cum aș striga într-un infinit ecou „TE IUBESC”. Pașii noștri încrustau deja amintirile în asfaltul rece al serii și nu știam cum să mă pot întoarce vreodată în acel loc, pe urmele acelorași pași, fără tine?! Cum să mai pot privi Luna, prin filtrul căror ochi și amintiri să o mai pot trece pentru a o contempla fără tine? Și cum să aduc bucățile de cer din fiecare, să le pun într-o vârtelniță fără capăt a Universului și să le amestec la infinit?
Este târziu să-mi răspund la întrebări, este târziu să mă uit la răspunsuri – mâine îmi doresc să te iubesc de la început. Mâine îmi doresc să te sărut dintotdeauna. Și să-ți strig: “Hai, repede, repede, să ne îndrăgostim de la începutul lumii până la 9!”.
Nisipul fin, un cer impecabil și noi..., pe o plajă desenată de o mână divină, o plajă a ultimei nopți în care mâinilor le este dor să se atingă, să își simtă dragostea pulsând. Și-apoi sunetul Mării se confunda cu Dragostea, se plimba val după val, infinit, infinit, infinit.
Suntem în noaptea asta noi și atât. Ești lângă mine și totuși îmi este dor de tine. Îmi este foarte dor de tine – așa de dor încât eternitatea caută noi forme de exprimare și ne așează pe suflete lacrimi din mare, aer de pământ abrupt și frunze. Iar eu..., eu te iubesc fără puterea de a mă opri, te iubesc cu totul, te iubesc și nu-mi pasă de durere – nu acum...
Ți-am spus astazi cât ești de frumoasă, astăzi când soarele își așează heraldic pe corpul tău razele? Ești mai frumoasă decât toate cuvintele de dragoste scrise vreodată, mai frumoasă decât toate căderile și ridicările de stele, mai frumoasă decât toate săruturile îndrăgostiților. Corpul tău miroase a mere și a lumină – aș vrea să miros a tine în fiecare secundă de-acum încolo...
Aș fi vrut să îți spun la plecare o mie de vorbe, să te strâng în brațe un infinit de secunde și să mă pierd în tine. Aș fi vrut să îți spun să nu plângi. Aș fi vrut să îți spun să nu mă uiți, să nu mă uiți, să nu mă uiți niciodată... Aș fi vrut să îți spun că te iubesc și că mă dori plecând. Aș fi vrut... să te strig pe nume până mi-ar fi dat lacrimile, până m-ai fi auzit, până te-ai fi întors...
Dacă îi întrebi pe înțelepții lumii ce înseamnă Carpe Diem, nu îți vor putea răspunde pentru că nu te cunosc. Carpe Diem – înseamnă dragoste, înseamnă spațiu fără timp, înseamnă marea, înseamnă noaptea și răsăritul, înseamnă mâinile noastre atingându-se, înseamnă tot ceea ce ne definește împreună. Carpe Diem ești tu, sunt eu, niciodată separați, întotdeauna împreună, pentru dragoste și pentru frumusețea ei, Carpe Diem!
Luna ne cânta, ne desena pe cer – undeva, în Univers, umbrele noastre ne priveau de la începuturi, deja iubindu-se, profilând săruturi de stele, adunând noi forme de dragoste. Noi, cei reali, ne rostogoleam odată cu pământul, așa… cuprinzându-ne din priviri… Vroiam să-ți spun “Iubito!” și-apoi să te țin în brațe, cu grijă primordială, cu nedefinită încă profunzime, cu tot ceea ce însemn. „Luna”, ai spus tu… iar eu mi-am definit ființa încă neconturată de timp. „Luna”, am spus eu…ca și cum aș striga într-un infinit ecou „TE IUBESC”. Pașii noștri încrustau deja amintirile în asfaltul rece al serii și nu știam cum să mă pot întoarce vreodată în acel loc, pe urmele acelorași pași, fără tine?! Cum să mai pot privi Luna, prin filtrul căror ochi și amintiri să o mai pot trece pentru a o contempla fără tine? Și cum să aduc bucățile de cer din fiecare, să le pun într-o vârtelniță fără capăt a Universului și să le amestec la infinit?
Este târziu să-mi răspund la întrebări, este târziu să mă uit la răspunsuri – mâine îmi doresc să te iubesc de la început. Mâine îmi doresc să te sărut dintotdeauna. Și să-ți strig: “Hai, repede, repede, să ne îndrăgostim de la începutul lumii până la 9!”.
Nisipul fin, un cer impecabil și noi..., pe o plajă desenată de o mână divină, o plajă a ultimei nopți în care mâinilor le este dor să se atingă, să își simtă dragostea pulsând. Și-apoi sunetul Mării se confunda cu Dragostea, se plimba val după val, infinit, infinit, infinit.
Suntem în noaptea asta noi și atât. Ești lângă mine și totuși îmi este dor de tine. Îmi este foarte dor de tine – așa de dor încât eternitatea caută noi forme de exprimare și ne așează pe suflete lacrimi din mare, aer de pământ abrupt și frunze. Iar eu..., eu te iubesc fără puterea de a mă opri, te iubesc cu totul, te iubesc și nu-mi pasă de durere – nu acum...
Ți-am spus astazi cât ești de frumoasă, astăzi când soarele își așează heraldic pe corpul tău razele? Ești mai frumoasă decât toate cuvintele de dragoste scrise vreodată, mai frumoasă decât toate căderile și ridicările de stele, mai frumoasă decât toate săruturile îndrăgostiților. Corpul tău miroase a mere și a lumină – aș vrea să miros a tine în fiecare secundă de-acum încolo...
Aș fi vrut să îți spun la plecare o mie de vorbe, să te strâng în brațe un infinit de secunde și să mă pierd în tine. Aș fi vrut să îți spun să nu plângi. Aș fi vrut să îți spun să nu mă uiți, să nu mă uiți, să nu mă uiți niciodată... Aș fi vrut să îți spun că te iubesc și că mă dori plecând. Aș fi vrut... să te strig pe nume până mi-ar fi dat lacrimile, până m-ai fi auzit, până te-ai fi întors...
Dacă îi întrebi pe înțelepții lumii ce înseamnă Carpe Diem, nu îți vor putea răspunde pentru că nu te cunosc. Carpe Diem – înseamnă dragoste, înseamnă spațiu fără timp, înseamnă marea, înseamnă noaptea și răsăritul, înseamnă mâinile noastre atingându-se, înseamnă tot ceea ce ne definește împreună. Carpe Diem ești tu, sunt eu, niciodată separați, întotdeauna împreună, pentru dragoste și pentru frumusețea ei, Carpe Diem!
PASS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu